“Pe vremea mea”, cand eram eu copil, în vremurile comunismului nu existau nici supermarketuri, nici minimarketuri iar varietatea de produse pe care o avem azi la fiecare colt de strada nu era nici macar imaginabila. Auzisem doar din povestile spuse în soapta, pe sestache ale celor care celor care “scosesera nasul” si prin alte tari decat cele din lagarul comunist.
Iar noi încercam sa ne imaginam cum ar fi o lume în care sa ai o abundenta si sa poti alege ce vrei.
Asa ca delicatesele culinare de pe atunci erau putine si fara pretentii. Eh….alte vremuri, alta realitate.
Kerrygold m-a provocat sa ma gandesc la unul dintre alimentele pe care le consum frecvent – untul. Adevarul e, ca pana nu te ia cineva la bani marunti nici nu îti dai poate bine seama ce rol joaca un aliment în ceea ce mananci zi de zi.
Una dintre lucrurile pe care le asociez cu copilaria era felia de paine prajita pe care o ungeam cu unt si presaram apoi sare.
Am fost un copil cam sclifosit si mofturos, dar felia de paine cu unt si sare mi se parea cea mai gustoasa mancare din lume mai ales cand veneam de afara de la joaca si eram lihnita de foame. 🙂
Pe atunci mancarea era putina dar macar era sanatoasa. Sarea nu era iodata, painea nu avea afumatori iar untul chiar era facut din lapte de vaca fara E-uri cancerigene si “arome identic naturale”.
Si nu mai statea nimeni sa se stresseze de provenienta untului. Totul era autohton si nimeni nu-si permitea sa strambe din nas.
Si acum la micul dejun nu îmi lipseste untul pe paine. E nelipsit si sincer nu mi-as putea imagina viata fara unt. Caci de margarina nici nu poate fi vorba.
Cum ar fi oare senvisurile fara unt, legumele mele calite pt ciorba, cartofii la cuptor sau prajiturile? Nah….nu pot sa concept. Dar…..gandindu-ma la toate astea mi s-a facut o foame…. 🙂
Cred ca ma duc sa-mi fac niste paine prajita cu unt. 🙂 Ca nu am mai mancat de mult.
Leave a comment