Se pare ca dupa ce luna trecuta am tot scris despre intentia mea de a merge mai des la teatru, au inceput sa curga invitatiile la spectacole. 🙂 Ceea ce evident, nu poate decat sa ma bucure.
Lunea trecuta, teatrul Masca a organizat Ziua Bloggerilor si ne-a invitat pe noi bloggerii la premiera spectacolului « Nastasia » – cea mai noua « productie » a teatrului.
Piesa « Nastasia » este un spectacol intens si tulburator. Este un altfel de piesa de teatru pentru ca pe scena nu se vorbeste. Actorii nu scot nici o vorbulita dar transmit prin mimica si gestica, costume, muzica si decorul in care evolueaza. Si transmit mult…..totul. Astfel ca aproape ca nici nu mai este nevoie de cuvinte. Este daca vreti o altfel de piesa fata de cele cu care suntem obisnuiti.
« Nastasia » este despre dragoste, ambitia de a-ti depasi conditia, intrigi si pasiuni fulgeratoare, pe fundalul mahalalei bucurestene din anii ’30. Despre povestea piesei puteti citi aici caci nu vreau sa stric magia ci sa va las sa o descoperiti direct in sala de spectacol.
Dramatism, romantism, moarte, pasiuni mistuitoare si trairi duse la paroxism. Spectacolul « Nastasia » este intens, iar actorii joaca magistral, reusind sa se transpuna perfect in pielea personajelor si sa redea trairile si tabloul epocii.
Alaturi de actori plangem si radem, ne bucuram si ne intristam dar in nici un caz nu putem ramane indiferenti. E foarte bine jucata de niste tineri actori foarte talentati.
Desi triste, acordurile melodiilor interpretate la vioara si acordeon de Mihai Malaimare au fost extraordinare, completand perfect tabloul piesei.
La final, la iesirea din sala de spectacol, gazdele ne-au surprins cu o cantare live a unui taraf de lautari si cu un pahar de vin rosu, asa ca magia epocii interbelice s-a prelungit chiar dupa terminarea piesei.
Mergeti sa vedeti piesa pentru ca merita. Veti avea parte de o experienta inedita de interpretare.
Leave a comment