Cand eram mica, maica-mea imi alegea tinutele si pana la o respectabila varsta nu prea am avut loc de intors cu ea pe subiectul asta.
De fapt, nici nu prea imi mai aduc bine aminte cand am inceput sa imi aleg singura hainele. Oricum, destul de tarziu, undeva prin scoala generala. Din fericire, bunul gust izvorat din educatia bunicii, a dat roade mai tarziu.
Insa, in copilarie, cand ma gandesc la « stilul meu vestimentar » imi amintesc multe haine insirate de mama pe spatarul scaunului. Trebuia sa fiu bine infofolita ca sa nu cumva sa racesc sau sa patesc cine stie ce. 🙂 A cam exagerat mama la capitolul asta si am fost un copil cam sensibil in copilarie. Din fericire, am crescut si m-am calit…..singura. 🙂
La vremea aia, in anii comunismului, nici nu erau prea multe optiuni. Se faceau, ce-i drept haine ceva mai calitative decat acum (mai ales cele care erau lucrate pentru export), iar regulile de fashion erau cu totul altele decat acum. Mama oricum nu era foarte preocupata de tendinte ci de « infofolirea » odorului. Asa ca a avut grija sa imi omoare din fasa orice incercare de a-mi alege singura hainele sau de a face combinatii creative. Ea si bunica din partea tatalui se ocupau de cumpararea hainelor mele, iar eu trebuia doar sa le imbrac.
Daca as fi din nou copil, cu siguranta m-as fi imbracat cu totul altfel decat ma imbraca mama. Probabil mi-as fi manifestat mai de timpuriu tendintele rebele. As fi adoptat un stil ceva mai lejer si degajat si nu as mai fi lasat-o pe mama sa-mi aleaga ea hainele pentru multa vreme. Cred ca ar fi fost o combinatie de casual cu stil avangardist sau cu ceva elegant.
Parintii si copii din ziua de azi au la dispozitie o gramada de optiuni in ceea ce priveste vestimentatia princhindeilor. Sper ca atunci cand voi avea si eu un copil sa am inteleciunea sa-l las sa-si aleaga singur hainele inca de timpuriu fara sa-i impun cu ce sa se imbrace, asa cum au facut ai mei cu mine. Norocul lor ca eu am fost cooperanta si nu le-am dat multe batai de cap in copilarie.
Leave a comment