March 29th, 2024

Impresii de la Sing Gloria

Duminica 25 mai am asistat la un concert de muzica gospel organizat si pus in scena prin efortul comun al catorva biserici evanghelice.
Desi evenimentul a fost anuntat pe Facebook iar intrarea a fost libera, nu credeam ca Arenele Romane (locul de desfasurare) se vor umple de oameni atat de repede. Era ticsit de lume.

Este un eveniment care se tine o data pe an in mai multe orase din tara.
Nu este prima data cand asist la un concert de acest gen. Acum cativa ani, am mai fost la un concert de muzica gospel (muzica bisericeasca ritmata si vesela) la Sala Palatului ; concertul unui american pe nume David (nu i-am retinut numele de familie J). Asa ca pot face o comparatie intre cele 2.
Impreuna cu 2 colege de serviciu. Una dintre ele a cantat in cor
Concertul de la Arenele Romane a fost un eveniment frumos. Un cor de aproximativ 500 de persoane (toti imbracati in negru, nu am prea inteles de ce. Aratau cu totii de parca erau la mormantare, dar sunt convinsa ca era o semnificatie in chestia asta, care insa mi-a scapat mie J) si niste povesti de viata ale unor oameni care l-au descoperit pe Dumnezeu, fiecare in felul sau si in momente diferite de viata.
Cand a inceput corul sa cante, au fugit norii, asa de frumos au cantat. Si se vedea ca o faceau cu bucurie si cu placere.
Iar dirijorul lor, un canadian, emana asa o energie buna si era un tip foarte tonic. Chiar molipsitor J
Este o muzica foarte frumoasa, tonica, vesela, care parca iti da speranta si iti transmite o stare buna. Parca ar fi despre insasi bucuria de a trai. In comparatie cu cantecele din bisericile ortodoxe unde te cam ia somnul si in nici un caz nu-ti vine sa dansezi….hm e cu totul altceva.
Mie mi-a placut concertul Sing Gloria si am plecat de acolo cu o alta stare de spirit…evident imbunatatita. Ca si dupa primul concert de care spuneam mai sus.
Muzica buna e o incantare pentru suflet indiferent de religie.
P.S. Ce pacat ca Arenele Romane raman o paragina si arata inca deplorabil.

 

madalina

Blogger, Vlogger, Youtuber, Instagrammer,TourGuide

White Sensation 2013 sau La pomu’ laudat nici mere nu face

Muzica clasica la metrou – Arta nu musca

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow on Feedly