Ghid la Palatul Parlamentului

De mult am vrut sa va povestesc experienta mea in calitate de ghid la Palatul Parlamentului dar am avut multe ezitari. Mi-am pus multe intrebari legate de etica, morala, de fostii colegi si am lasat lucrurile sa curga, sperand ca ele se vor aseza mai bine si vor intra pe un fagas normal.

Dar, din punctul meu de vedere, lucrurile nu numai ca nu merg cum ar trebui, ba din contra. E o dementa totala si nu mai pot sa tac.

Am fost angajata acolo din iunie 2016 pana in ianuarie 2017. Deci, inainte sa-mi sara unii si altii in cap, chiar stiu ce vorbesc.

Dupa cum stim cu totii, Palatul Parlamentului a devenit unul dintre cele mai cunoscute si mai cautate obiective ale urbei si chiar daca ne place sau nu este o emblema a Bucurestiului. Multi inca il mai asociaza cu epoca comunista caci a fost construit in anii aceia de Ceausescu. In memoria unora, e o cladire care ar trebui demolata pentru ca inca ii doare memoria acesteia. Da, au murit oameni, da s-au folosit cantitati impresionante de materii prime, toate autohtone (cu mici exceptii) pentru ca asa a vrut tovarasul (dement sau patriot) da s-au investit sume uriase, dar acum ce sa facem ? Jelim in continuare si ne gandim sa-i punem o bomba sau mai bine ne gandim cum sa o valorificam mai bine ca sa ne aduca si beneficii ? Cam asta le raspundeam eu turistilor cand ma intrebau ce parere am despre cladire. Am incercat sa fiu cat am putut de obiectiva, fara sa neg crudul adevar (m-am nascut in ’81 asa ca imi amintesc foarte bine toate privatiunile la care populatia a fost supusa) dar nici sa-i fac pe turisti sa vrea sa-si taie venele la plecare ca nu asta e scopul unei vizite. Ca si la ei, pe unde au fost dictatori in lumea asta au construit cate o enormitate de cladire pentru ca au putut, in principiu.

Lasand acest aspect la o parte, situatia ghizilor nu era deloc roz cand am ajuns eu acolo. Am dat concurs pentru ocuparea postului de ghid. Si concursul a fost pe bune. Din 30 cati am fost, ne-am cernut putin cate putin pana am ajuns in final 5. 5 noi ghizi, care ne-am alaturat celor in jur de 45 cati erau acolo cand eu si colegii mei, din « noul val » am venit. Oficial, pe lista eram in jur de 50 de ghizi in total din care veneau regulat vreo 30.

Aveam un program relaxat, venea fiecare cand putea, de luni pana duminica inclusiv. Si era bine asa caci nu eram presati din punctul asta de vedere. Programarile si orarul nostru se faceau in fiecare miercuri de la o saptamana la alta, astfel ca nu puteai sa stii cum vei lucra toata luna. Era cam pe apucate. Cine prindea loc.

Despre conditiile de munca…dezastru total ! Eram toti inghesuiti, in jur de 20 de oameni intr-o « cusca » sinistra, comunista, in care abia aveam loc sa en miscam, sa intram si sa iesim in jurul meselor de lucru. Vara muream de cald iarna ne clantaneau dintii, la propriu. Noroc ca am avut eu antrenament la lucru in conditii vitrege.

Eram obligati sa venim imbracati in alb si negru pe bani nostrii, fara sa ni se asigure o uniforma. Si daca incarcam sa iesim un pic din schema cu cate o culoare, eram mustrati. Mi-a fost greata de faza asta, aproape visceral, pentru ca la un moment date ram toti aproape in negru. Si era o atmosfera de priveghi. M-am simtit de parca eram mereu la priveghi. In loc sa fim lasati sa fim o incantare pentru ochii turistilor (in limitele bunul simt si a institutiei pe care o reprezentam) si ei sa se simta bine de la prima impresie…nu frate….priveghi style ! Si la cat de frumoase sunt colegele mele…..

Turismul a crescut si odata cu el si numarul de turisti care treceau pragul Palatului. Astfel ca in lunile de vara aveam si peste 1000 de turisti pe zi. Si noi eram 15 ghizi care trebuia sa le facem fata. Nu aveam aparatura sau vreun microfon, asa ca de cele mai multe ori eram nevoiti sa zbieram ca sa fim auziti de turisti mai ales la grupuri de zeci de persoane. Si va spun eu ca dupa vreo 3 sau 4 tururi zbieratul ala se simtea la gat.

In zilele aglomerate se mai chemau cate 2 – 3 colegi de acasa dar nici asa nu eram suficienti asa ca eram de multe ori nevoiti sa facem 3 sau 4 tururi intr-o zi. Nu pare mult dar este e obositor. Uneori faceam tururile la rand si nu aveam nici macar timp sa mancam sau sa mergem la toaleta. Mi s-a intamplat asta asa ca odata cu pauza de toaleta a turistilor m-am dus si eu cu ei. Ca nu mai puteam. Si le-am si zis.

Si sa nu va inchipuiti ca eram platiti nu stiu cum. Aveam o suma sub 10 lei net pe ora. Deci nu era mare sfaraila decat in zilele in care nu era asa o mare aglomeratie si cand mai aveai timp sa stai linistit. Puteam pastra totusi tipsurile.

Acum s-au scos la concurs 22 de posturi de ghizi, in conditiile in care turismul creste, vor veni din ce in ce mai multi turisti si in conditiile in care cei 30 care veneam constant faceam cu greu fata afluxului de turisti.

Cat despre comunicare, nu prea exista principiul transparentei ci al aflatului de noutati de pe la colturi.

Contractele noastre erau de fapt conventii civile, in baza unor portite, la limita legii, gasite in legea 53/1991. Si abia dupa vizita la Senat, cand am trecut sa-mi viztez fostul loc de munca si sa-mi iau lucrurile de acolo mi s-au dat originalele contractelor. Asta e chiar de Cascadorii Rasului nu alta !

Acum sa nu creada cineva ca spun numai de rele. Plusurile activitatii mele acolo a fost relatia cu colegii, de care imi cam este dor. Sefii mei directi au avut intelegere ori de cate ori am avut vreo problema si nu am mai putut ajunge la program si pentru asta le multumesc.

Si trebuie sa fiu obietiva si sa spun ca de cateva luni s-au facut niste schimbari benefice la centrul de vizite. S-a amenajat in curte parcare pentru autocare si pentru masini individuale. Asa ca nu-i mai alearga SPP-istii pe bietii soferi de autocar de parca venisera sa aduca bombe nu turisti platitori de bilete.

S-a amenajat o cafenea in interior, la intrare, s-au pus mai multe scaune, spatiul de la intrare e mult mai bine organizat si turistii chiar au parte sa-si clateasca ochisorii cu obiecte de arta, in expozitia din galerie.

Buticul de suveniruri arata mult mai aerisit si mai bine organizat si alimentat cu produse exclusiv autohtone, asa cum trebuia. Si acum sunt mult mai bine puse in valoare.

Toaletele sunt mult mai bine organizate, mai curate…ce sa mai confort sporit.

Iar noi ghizii, ne-am mutat intr-o cusca un pic mai mare decat cea precedenta dar nu e mare schimbare. E tot o cusca acum de termopan dar nu avem decat putin mai mult spatiu si geamuri mate, ca sa nu cumva sa vedem in extrior ce se intampla cu turistii pe care urmeaza sa-i preluam. Dar nah…..it’s all about the money. Geamurile alea in care ne puteam uita fara sa fim vazuti costa mai mult frate! Ca doar negrisorii de pe plantatie nu merita 7 stele ca si-o iau in cap. Minti inguste!

In Palatul Parlamentului este un grad ridicat de radiatii. Am constatat pe pielea mea cand, incepand cu luna ianuarie a acestui an am inceput sa ma simt ciudat, sa fiu epuizata fizic fara sa fid at la sapa si sa am probleme cu vocea (pe care mi-am si pierdut-o in luna februarie). Pai de la atata zbierat si atatea radiatii cum sa mai fii intreg ?

Foarte multi colegi mai vechi au avut tot felul de probele de sanatate si dereglari hormonale si poate sunt paranoica dar nu prea cred in coincidente.

Dupa recenta mea vizita la Senat am aflat ca nu exista nici un fel de colaborare sau de dialog institutional intre Senat si Camera Deputatilor. Deci e ca un fel de zid al Berlinului care nu poate fi spart oricat de multe stradanii fac cei de la Senat. Ma intreb de ce si nu pot intelege.

Ma intreb de ce Palatul Paralemntului de la 1 februarie si pana recent a fost inchis. Este impotriva oricaror norme de business si de bun simt sa inchizi robinetul al ceva care iti aduce bani frumosi. De ce cineva sanatos la cap ar vrea sa piarda bani ? Mie-mi da cu virgula.

Aveam un sef (mai sus la varful piramidei ierahice) de-o aroganta rara. De fiecare data se uita cu un dispret la noi si personal de cate ori treceam pe langa el si-l salutam nu mi-a raspuns nici macar o data la salut. Nu am inteles aceasta atitudine. De parca fraierii de ghizi nu le aduceau bani. In fine !

Inteleg pana la un punct arogante, orgolii, politica, raca, prostie si dementa dar dupa acel punct incolo ma intreb oare daca in « agenda ascunsa » nu e cumva altceva.

De ce se vrea torpilarea unuia dintre cele mai importante obiective turistice ale Bucurestiului si ale Romaniei ? Unul care s-a intiparit in mintea strainilor fara mari campanii de promovare.

Nu ca s-ar opri in loc turismul din Bucuresti ; de altfel, agentiile de turism au gasit alte variante alternative caci capitala are multe de aratat, dar e totusi pacat.

Asa ca nu ma voi prezenta la concurs de data asta pentru ca am inteles ca e mai intelept sa nu mai bat la usi inchise si sa stau intr-un loc care sa-mi afecteze sanatatea. Ii las pe altii sa serveasca acest regim si le urez succes.

Partea cea mai tare a fost ca mi-a luat fix 10 minute ca sa inteleg ce se intampla si ce se vrea de fapt si sa inchei acest capitol al vietii mele. 10 minute cu tot cu drumul de la si spre metrou. Si nici macar nu mai este necesar sa scriu vreo demisie. E super tare!

Sursa imagini : www.zf.ro , www.mediafax.ro , www.ibishotels.ro