Am primit aceasta carte in mai, in drum spre Digital Divas, la initiativa intitulata “Lasa-te condus de carte!” despre care am scris aici.
Este o carte multipremiata; a obtinut Premiul Man Booker International (2009) si Premiul Nobel pentru Literatura (2013) iar autoarea se mandreste la randul ei cu multe premii si este un nume cu greutate.
Eu marturisesc ca nu auzisem de ea pana sa primesc cartea caci nu ma numar printre fanii genului asta de literatura.
Cu un asemenea pedigree si faima, ma asteptam ca “Despre viata” sa ma dea pe spate.
Insa sincer a fost o mare dezamagire. Cartea mi se pare o porcarie in toata puterea cuvantului.
Este o culegere de paisprezece povestiri, fara legatura intre ele, cateva dintre ele semi-autografice in care se poate intrezari o parte a copilariei si adolescentei lui Alice Munroe.
Mi se pare cate se poate de banala. Povestirile incep brusc si se termina la fel de brusc, de niciunde.
Intrucat nu cunosc celelalte scrieri ale autoarei canadiene, nu ma pot hazarda sa vorbesc despre scrierile sale insa, cartea de fata, dupa parearea mea, nu merita nici un premiu, daramite Nobelul pentru literatura.
Sincer, m-am caznit sa o termin (are 300 de pagini). De doua ori am vrut sa o abandonez de tot. Dupa ce am citit-o, am hotarat sa i-o daruiesc unei colege care este convinsa ca ii va placea. De abia astept sa schimbam impresii dupa ce o termina.
Poate nu inteleg eu genul insa pe cuvantul meu ca nu e o carte pentru care sa merite sa iti pierzi timpul citind-o.
Nu are cap si nici coada, nu transmite nici o emotie si nici nu ramai cu nimic. E pur si simplu maculatura.
Va las aici o “mostra” din ea.
“Gandul ca as fi putut-o sugruma pe sora mea mai mica, adormita in patul de sub mine si pe care o iubeam mai mult decat orice altceva pe lume. Nu o nebunie salbatica, ci una aproape in joaca. O sugestie lenesa, somnoroasa, malitioasa, care parea sa astepte acolo de multa vreme.» Acolo, adica in pivnita intunecoasa a fiintei. Ganduri cetoase, impulsuri obscure, vinovatii fara vina,a cuzatii difuze. Inexplicabilul sau inavuabilul resimtite ca reactie fireasca. Benign demonism infantil, dincolo de logica si de orice explicatie. Si totul in caruselul Relatiei, cadrul obsedant al acestor istorii de viata amara, pestrita, derizorie. Relatii intre parinti si copii, surori si frati, bunici si nepoti, unchi, matusi, vecini. Cu avorturi, adultere, accidente, sinucideri, apendicite, bovarism, sex aiurea, decizii pripite de nunta si despartire. Gelozie intre surori, ura fetitei fata de de predicile mamei, Parkinson si Alzheimer, toronto si Vancoover, baluri provinciale, paralizii, promele fantazari erotice ale varstei nubile, rochia mamei, azilul, recuperari sentimentale dupa jumatate de veac, «apologia vietii neinhibate”, dar si rigorile inflexibile ale unui mediu interiorizat religios. Pe scurt, viata. Mai precis: draga noastra viata. Cea pe care adesea uitam sa o traim, necum s-o mai si gandim.“ – Dan C. Mihailescu
„Un maestru al prozei scurte contemporane.“ – Comitetul Nobel
Leave a comment