Oficial sunt donatoare de sange – 1

Pe 8 iulie am intrat oficial in randurile donatorilor de sange si vreau sa va povestesc cum a decurs aceasta experienta.

In sfarsit mi-am luat inima in dinti si am decis sa urmez exemplul Lucianei Corlan care a reusit sa-si convinga colegii sa doneze in masa si care in ultimele luni mi-a « facut capul mare » 🙂 pe subiectul donarii de sange si al implicatiilor acestui gest pentru vietile altor oameni.

Sigur, unii se vor intreba de ce acum. Ei bine, am mai avut eu mai demult pornirea de a dona, dar ce sa vezi, acul cantarului se incapana sa nu sara de 50 de kg, astfel incat nu am fost niciodata eligibila. Daca nu stiati, conditia minima de a putea dona sange este sa ai peste 50 de kg. Culmea este ca, dupa ce am renuntat la carne, in mod miraculos am pus pe mine vreo 3 kg, asa ca am devenit eligibila.

Am mai vrut sa donez in duminica de dupa tragedia din Colectiv, dar atunci mi s-au inchis usile in nas. Pesemne, nu era atunci momentul meu. Asa ca am plecat imbufnata de acolo si nici ca m-am mai gandit la acest subiect.

Si totusi, exemplul altora si intreaga campanie pe care a pus-o la cale Luciana pentru a-si mobiliza colegii m-au facut sa reincep sa ma gandesc la a fi donatoare de sange.

Fobie de ace nu mai aveam, caci am vindecat-o in 2015 dar imi era frica ca acei 450 de ml de sange ma vor face sa lesin sau imi vor slabi organismul si una peste alta nu ma va vedeam in stare sa donez atata.

Deci, a trebuit sa imi inving aceste frici, ganduri si intrebarea cea mai  importanta care imi staruia in minte : « Oare pot eu sa fac asta ? » Pana la urma mi-am dat seama ca, in ciuda faptului ca in trecut mi-am mai dat ochii peste cap cand mi s-au luat 2 eprubete de sange, exista o singura cale sa aflu. Pe principiul Just do it.

Dar, atunci cand esti informat, nu mai esti chiar asa speriat si cam stii la ce sa te astepti. Asa ca, cine are de gand sa doneze sange, il sfatuiesc sa citeasca mai intai informatiile oficiale si sa se informeze inainte de a merge la centrul de transfuzie. Mai ales in cazul fetelor si femeilor, caci noi avem de indeplinit niste criterii suplimentare.

Asa ca, la inceputul lunii, mi-am facut curaj. Pe principul acum ori niciodata si m-am dus. Mi-am luat in schimb un adevarat alai dupa mine, ca sa ma asigur ca in cazul in care imi dau ochii peste cap, are cine sa ma oblojeasca. 🙂 Au mers cu mine mama si Luciana, careia ii multumesc din suflet pentru sustinerea de care a dat dovada. Si-a aranjat programul astfel incat sa se duca mai tarziu la serviciu ca sa poata merge cu mine. Gestul ei a contat enorm pentru mine si nu voi uita niciodata ca a fost alaturi de mine. Nici nu imi ajung cuvintele ca sa spun ce a insemnat asta pentru mine si sa-i multumesc indeajuns.

Asa ca, cu un asemenea alai, chiar am fost privilegiata si unica. Mai erau si altii veniti cu cate o persoana dupa ei dar nu cu 2 ca mine. 🙂

Am avut un pic de emotii, mai mult de curiozitate sa vad cum ma voi simti. Dar din fericire, totul a mers ca la carte, usor si fara incidente. Daca stiam ca o sa fie atat de usor, veneam acum cateva luni.

Totusi, dupa ce ati donat, nu va sfatuiesc sa faceti eroisme. Mergeti acasa si dormiti. Eu asa am facut.