A IV – a editie Business^Girls reuneste modelele care au reconfigurat formula succesului la feminin.
Intr-o lume a barbatilor, pentru a obtine succesul, femeile tind sa imprumute foarte multe dintre atributele culturii masculine. Astfel, succesul in companie nu mai este adus doar de barbati, iar prin participarea la Business^Girls, participantii se pot convinge si de ce. Joi, 8 iunie, la Grand Hotel Continental, femeile din managementul de top al unora dintre cele mai cunoscute companii vor dezbate teme precum Succesul la feminin in industrii specifice si Incurajarea diversitatii si apartenenta la valorile organizatiei.
In mediul de afaceri local exista un numar mai mare de manageri femei decat in majoritatea tarilor europene, chiar si in industriile percepute ca fiind ale barbatilor, iar la Business^Girls vom afla daca acest lucru este doar o simpla intamplare. Capacitatile precum intuitia, echilibrul, flexibilitatea, creativitatea si gestionarea relatiilor interpersonale sunt calitati pe care femeile si le-au dezvoltat si pe care le pun in aplicare in mediul afacerilor.
Speakerii aflati la eveniment vor impartasi celor prezenti din experienta lor. Reprezentantele companiilor Aqua Carpatica, Enel, alaturi de Ioana Predescu, personal trainer, Rodica Obancea, professional executive & team coach si Madalina Iancu, blogger, vor discuta despre calitatile care faciliteaza reusitele femeilor in mediul de afaceri. De asemenea, acest eveniment are nevoie si de o perspectiva masculina, iar Alex Dona, managing partner la Times New Roman, va vorbi la Business^Girls despre cat de importanta este diversitatea pentru succesul companiei.
Vom discuta despre calitatile pe care o femeie ar trebui sa le aiba pentru a reusi in mediul de afaceri.
Agenda evenimentului este urmatoarea:
- 09:30-10:00- Inscrierea participantilor
- 10:00-11:30- “Skills managed by ladies” – (Succesul la feminin in industrii specifice); Valentina Vesler (PR, Communication& Marketing Director Aqua Carpatica; Alex Dona (Managing Partner Times New Roman); Madalina Iancu (ghid si blogger); Ioana Predescu (Personal Trainer)
- 11:30-11:45- A cup of coffee, a cup of knowledge
- 11:45-13:15- “Leading by example” (Incurajarea diversitatii si apartenenta la valorile organizatiei)
- 13:15-13:45- A cup of coffee, a cup of knowledge
Agenda completa a evenimentului poate fi urmarita pe site.
Evenimentul este unul gratuit, nu implica niciun cost si iti poti invita si colegele sau prietenele in limita locurilor disponibile, iar inscrierea se realizeaza prin completarea formularului.
Am multe stari si sentimente care ma incearca acum asa ca va las si ma duc sa-mi scriu discursul pentru maine. Voi vorbi despre necesitatea de a avea modele (atat in viata cat si in business) si cum le alegem.
***
Despre Inspire Group
Inspire Group are o experienta de 8 ani pe piata din Romania si organizeaza evenimente de recrutare si employer branding in 10 orase din tara. Aria vasta a proiectelor si numerosii clienti din diferite industrii, printre care se numara cateva sute de corporatii si branduri internationale, au transformat Inspire Group intr-unul din cei mai importanti jucatori din Romania, in ceea ce priveste proiectele de employer positioning si experienta de brand.
Leave a comment