Cum a fost la cel mai mare experiment de contact vizual la Bucuresti

Sambata 17 octombrie 2015 a avut loc cel mai mare experiment de contact vizual la Bucuresti. De unde a pornit totul si despre miscarea globala v-am povestit aici.

M-am bucurat sa fac parte din echipa organizatoare a evenimentului si sa ma intalnesc cu niste oameni frumosi si entuziasti care au pus umarul ca acest lucru minunat sa se intample. Vremea a tinut cu noi, Primaria a dat si ea aprobare si toate s-au legat intr-un mod armonios. Abia privind la pozele de dupa eveniment, am realizat ca nimic nu a fost intamplator (ca de fiecare data :)). Locatia aleasa a fost situata fix intre cele 2 dintre cele mai importante simboluri ale Bucurestiului : Casa Poporului/Palatul Parlamentului si Dambovita.

Daca aveam si un steag al Romaniei ar fi fost mai mult ca perfect, dar poate data viitoare. 🙂

Nu a fost multa regie si nici prea multa organizare sau strategie, ci totul a decurs firesc. Scopul nostru a fost sa ne alaturam miscarii internationale si evenimentului global care s-a desfasurat pe 15 octombrie, simultan, in peste 140 de orase din lume si sa demonstram ca conexiunea umana inca exista. Nu stiam cum o sa fie si ce o sa iasa, dar aveam in suflete mult entuzisam si dorinta de a-i misca intr-un fel pe oameni si de a-i scoate de pe pilot automat, de a-i face sa se opreasca putin si sa se reintoarca la esenta.

Totul s-a intamplat pe Facebook. Asa ne-am cunoscut si noi cei din echipa de organizare, caci nu ne stiam dinainte dar asta nu ne-a impiedicat sa actionam ca o echipa. Pot sa spun cu mana pe inima ca acest eveniment a fost de fapt o materializare a mai multor dorinte, stranse la un loc. Eu, cel putin dupa ce am vazut filmuletul australienilor, mi-am dorint din tot sufletul sa-l fac sa se intample si la Bucuresti. Si iata ca s-a intamplat.

Cei care au venit sambata tot de pe Facebook au aflat, de pe pagina oficiala a evenimentului. Si au aflat unii de la altii, dand share si invitandu-si prietenii sa participe. Fara regie, fara presa. Doar cei de la Radio Bucuresti FM ne-au bagat putin in seama. Aveti mai jos inregistrarea emisiunii din 16 octombrie.

Cu o seara inainte, cand am vazut ca ploua, m-am panicat putin caci ma gandeam ca ne strica putin feng shui-ul. 🙂 Si clar nu mai aveam cum sa ne asezam a doua zi pe iarba, asa cum visam eu. Asa ca m-am inarmat cu 2 scaune de picnic rosii, pe care le aveam cumparate de anul trecut dar pe care nici macar nu le desfacusem. A fost ocazia perfecta sa le folosesc. Daca mi-ar fi zis cineva ca le voi folosi pentru prima data in octombrie i-as fi zis ca e nebun.

La inceput a fost asa. A inceput totul mai timid.

Si nu stiu cum au ajuns scaunele mele in mijlocul adunarii. Am fost inspirata sa le aduc caci toti cei care s-au asezat pe ele au apreciat gradul de confort sporit. 🙂 Ce-i drept, au fost singurele scaune. 🙂 La un moment dat, cand m-am ridicat sa fac o pauza, am constatat ca eram inconjurata de oameni, de unde la inceput erau doar cativa. Si am ramas cu gura cascata de ce vedeam in jurul meu.

Era o mare de oameni care sporovaiau veseli, zambeau, radeau, se imbratisau, se tineau de maini  si isi faceau diverse confidente de parca erau prieteni de o viata si doar se raintalneau. Si erau oameni necunoscuti, care nu se vazusera niciodata.

Nu venisem cu asteptari. De altfel, din echipa de organizare, am fost singura care mai avuse experienta contactului vizual, caci il mai practicasem la niste cursuri de dezvoltare personala la care participasem.  Insa habar nu aveam ce o sa se intample la acest experiment insa reactia oamenilor m-a lasat fara cuvinte. A fost un mare WOW ! Ii vedeam cum vin si se aseaza pur si simplu fata in fata. Unii si-au adus de acasa paturi, cuverturi, izoprene, pernite, saltele de yoga, au stat si pe bancutele din jur, apoi au « matrasit » cutiile pe care noi scrisesem mesajele evenimentului si s-au asezat pe ele iar cand nu au mai avut pe ce sta, s-au asezat pur si simplu pe jos. Nu a mai contat pe ce si unde stateau ci erau de-a dreptul conectati. Restul erau detalii. Singurul lucru care conta era interactiunea umana. Asa incat la un moment dat, se umpluse tot rondul si tot asflatul si nu mai aveai unde sa arunci un ac.

Nu stiu cati oameni mi-au trecut prin fata ochilor. Am vrut la un moment dat sa numar insa mi-am dat seama ca nu era despre asta asa ca am renuntat. Initial, imi propusesem sa tac si doar sa privesc. Nu simteam neaparat nevoia sa si vorbesc. Insa nu am putut sa rezist. Au fost oameni care mi-au povestit diverse aspecte din vietile lor, care mi-au spus ca privirea mea i-a calmat. Si-au deschis sufletul pur si simplu si mi-am dat seama ca oamenii tanjesc dupa comunicare si relationare. Au mare nevoie de asta. Am vazut si fete si baieti cu niste ochi incredibil de frumosi si de patrunzatori.

Cineva venise chiar de la Pitesti, special ca sa participe la experimentul nostru. M-a lasat fara cuvinte !

Au fost multi fotografi, am avut si o drona, am avut si entertaining asigurat de 2 cateluse tare simpatice care se plimbau printre oameni. A fost de vis !

Daca este sa ma iau dupa reactiile oamenilor si feedbackul primit, pot spune ca desi nu ne propusesem, experimentul a fost un succes. Cei care au participat au spus in cor ca le-a placut foarte mult si ca mai vor. Si sunt in stare sa stea si pe zapada si in ploaie sub umbrela numai sa repete experienta.

In momentul ala, mi-am dat seama ca am facut o diferenta. E pentru prima data, cand pot sa spun cu mana pe inima ca am avut o contributie ca sa fac lumea mai buna. Asa ca, daca prin absurd, as muri maine, as fi impacata ca nu am trait degeaba pe planeta asta. Ma simt tare mandra si am o mare satisfactie.

Acest eveniment mi-a confirmat ca se pot strange cateva sute de oameni, fara presa, fata tam tam, fara strategii complicate si batut toba prin targ. Nu stiu exact cati participati au fost si din punctul meu de vedere nici nu e relevant. Ochiometric, estimez ca au fost cateva sute. Din ce am vazut in jurul meu, media de varsta a celor care au fost acolo nu cred ca a depasit 20 de ani. Erau de la elevi de liceu de 14 ani pana la oameni de pana in 40 de ani. Am vazut si cativa trecuti de prima tinerete insa 99% au fost tineri, manati mai mult de curiozitate.

Experimentul de contact vizual mi-a dinamitat multe mituri si mi-a demonstrat ca traim cu multe credinte false si cu multe iluzii ale realitatii. Si e nevoie sa mai avem si asemenea experiente ca sa ne deschidem ochii si sa mai scapam de lentilele de cal prin care privim realitatea.

Sambata, mi s-a confirmat ca Facebook nu separa oameni ci ii poate aduce impreuna daca e folosit cu cap si cu buna credinta. Cine inca mai blameaza Facebook, nu a inteles ca depinde doar de noi insine cum folosim tehnologia ; in favoarea sau in defavoarea noastra.

 

In concluzie, conexiunea umana inca exista si e mai vine ca niciodata, in ciuda aparentelor lucruri care ne separa. Tanara generatie nu viseaza doar smartfonuri si alte gadgeturi din care aparent nu isi mai scoate nasul ci tanjeste dupa apropriere. Are doar nevoie de un cadru si de un spatiu in care sa se manifeste.

Mai multe poze de la ce s-a intamplat in Parcul Izvor sambata gasiti aici.

Va invit sa urmariti filmuletul realizat de Andrei Solomon, dupa eveniment. Pe mine m-a lasat speachless! Multumim Andrei precum si tuturor celor care ne-au trimis poze si ne-au lasat sa le folosim.

Am simtit un sentiment de profunda recunostinta, iar seara cand am ajuns acasa si am vazut primele poze am plans de emotie. Si nu mi se intampla des, insa m-am simtit coplesita de atatea lucruri frumoase care mi s-au intiparit pe retina.

Reactiile oamenilor post eveniment si parerile de rau ale celor care nu aflat informatia in timp util si nu au putut participa ne-a incurajat si ne gandim sa mai repetam experienta.

Asa ca stati pe aproape si urmariti-mi postarile si pagina de Facebook a evenimentului.