March 29th, 2024

Azi terminam resursele naturale generate de planeta in 2020

Datele au fost influentate de oprirea temporara a activitatilor economice din cauza pandemiei COVID-19, dar pauza oferita naturii este prea scurta ca sa conteze cu adevarat. In lipsa unor masuri si alternative pentru oameni, acest avant va fi anulat in scurt timp. „Ce ne arata insa aceasta perioada este ca daca ne unim fortele, impactul nostru, ca oameni de rand, conteaza. Cand am mers mai putin cu masina, cand am gatit cu familia si am risipit mai putine alimente, toate gesturile mici au contat”, declara Orieta Hulea, director WWF-Romania. „Trebuie sa demonstram ca am invatat ceva din perioada asta. Reluandu-ne activitatea exact asa cum o faceam inainte ne intoarcem la un status care nu ne ajuta pe termen lung. Avem nevoie de o noua abordare a activitatii umane – la nivel individual, dar putem solicita si guvernelor sa ia masuri ca sa nu mai trecem prin astfel de situatii”.

Biodiversitatea este cel mai important capital de care dispunem

Sanatatea, siguranta, bunastarea noastra, precum si succesul economic depind de natura. De aceea e important sa protejam sursele de apa dulce, de care depind agricultura, dar si multe alte bunuri cu care ne-am obisnuit, de la bere, la blugi. Avem nevoie sa ingrijim corect padurile si sa le recunoastem ca atare si pe cele recent formate de-a lungul raurilor si drumurilor. Romania are 500.000 de hectare de paduri pe care oamenii sunt incurajati sa le taie, legal. Nu in ultimul rand, trebuie sa protejam speciile salbatice din varful lantului trofic si nu numai, specii umbrela ca ursul brun, zimbrul care mentin echilibrul acestor ecosisteme, mentin echilibrul intre diferite specii – inclusiv microorganisme daunatoare.

Unde trebuie sa actionam?

Amprenta de carbon reprezinta 57% din cererea omenirii asupra naturii, fiind principalul motiv pentru care ne risipim viitorul. Altfel spus, reducerea cu 50% a componentei de carbon a amprentei ecologice a umanitatii aproape ca ar echilibra balanta contului nostru de resurse naturale – am consuma resursele a 1,1 planete. Este nevoie sa prioritizam obiectivul emisii nete zero, grabind tranzitia catre o economie care nu se mai bazeaza pe carbon. Avem nevoie rapid de masuri clare, de o relansare economica ecologica, daca dorim sa respectam angajamentul asumat prin Acordul de la Paris din 2015 – amprenta de carbon sa fie din nou zero inainte de 2050, limitand cresterea temperaturii globale la mai putin de 2°C (sau chiar 1,5 °C).

„Alegerile gresite din trecut – desecari, defrisari, vanatoarea excesiva, poluarea cu plastic – nu trebuie sa ne dicteze actiunile in prezent si, in niciun caz, sa ne decida viitorul. Capacitatea Pamantului este finita, dar posibilitatile umane nu sunt. Avem tehnologia, studiile si expertii care sa aplice metode mai bune. Iar, la nivel personal avem acces rapid la solutii pe care le putem pune in practica chiar acum, in viata noastra”, a declarat Hanny Bratu, Public Engagement Coordinator la WWF-Romania. „Asa a luat nastere manifesto-ul <<Legamant pentru Pamant>>, o promisiune pe care o facem fiecare generatiilor viitoare si pe care o vom respecta, zi de zi”.

Astfel, WWF isi propune obiectivul – ZERO-JUMATATE-ZERO: zero pierdere a habitatelor naturale, injumatatirea amprentei ecologice a productiei si a consumului si zero extinctii cauzate de om. Aceste obiective se vor traduce in beneficii directe pentru oameni, cum ar fi stabilitatea climei, hrana sanatoasa pentru toti, apa potabila si o mai buna calitate a vietii. Masurile concrete sunt detaliate pe site-ul wwf.ro, unde toti oamenii sunt invitati sa sustina manifesto-ul Legamant pentru Pamant.

– Mai multe detalii despre Earth Overshoot Day la www.overshootday.org

– Calculeaza-ti amprenta ecologica: http://www.footprintcalculator.org/

– Solutii: https://www.overshootday.org/solutions/

Pentru mai multe informatii, va rugam contactati WWF:

Hanny Bratu, Public Engagement Coordinator la WWF-Romania, hbratu@wwf.ro

Despre WWF (World Wide Fund for Nature) Infiintata in anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizatii internationale care deruleaza proiecte pentru conservarea naturii, in peste 100 de tari. Misiunea WWF la nivel global este sa opreasca degradarea mediului inconjurator si sa construiasca un viitor in care oamenii traiesc in armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

Pages: 1 2

madalina

Blogger, Vlogger, Youtuber, Instagrammer,TourGuide

Orice femeie ar trebui sa aiba unul sau mai multe vibratoare

Cum a fost a Classic Unlimited la Sinaia

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow on Feedly