November 30th, 2023

Cum comunicau stramosii nostri wireless

Multi dintre noi au senzatia ca suntem o civilizatie evoluata. Insa, uneori am mari indoilei in aceasta privinta si ma intreb daca nu cumva chiar ne prostim mai rau in loc sa evoluam.

Daca ma gandesc ca stramosii nostrii stiau sa comunice mult mai bine, natural si eficient decat noi, fara sa se instraineze unii de altii, apoi nu stiu zau cine e mai evoluat.

Ori de cate ori ajung la Muzeul Satului, le povestesc turistilor straini cum comunicau pastorii de la munte, de pe un deal pe altul, cu ajutorul buciumului – acest instrument maiastru. Aproape de fiecare data se amuza tare mult cand le povestesc ca ciobanilor de la munte nu le trebuiau nici cabluri de retea, nici smartfonuri, nici Facebook ca sa comunice intre ei in vremurile acelea.

bucium

Apoi intram in casa din Buzau, le arat buciumul si le povestec ce fel de sunete scotea si cum era folosit. De fiecare data sunt foarte impresionati si raman cu gurile cascate. Deh, ma mandresc si cu mostenirea inaintasilor nostrii, ca vorba aia, am cu ce. Pacat insa ca noi cei de azi nu ne prea ridicam la valoarea si valorile in care credeau stramosii nostrii. Sau cel putin, asta e senzatia care ma incearca uneori, in scurtele mele momente de pesimism. Noroc ca imi trece repede. 🙂

Iar daca ma gandesc si la felul in care comunicau dacii wireless, pe distante mari, nici nu mai incape discutia ca erau o civilizatie cu totul aparte. Si nu doar din punct de vedere al comunicatiilor. Nu va spun decat atat ; foloseau copacii pe post de router si faceau upload si download de informatii cu ajutorul lor. Dar nu va zic mai multe, pentru ca vreau sa va incit sa cititi mai multe informatii. Chiar merita investitia de timp pentru ca veti afla lucruri foarte interesante care va vor lasa masca si va veti da seama din ce neam ne tragem. Parol !

madalina

Blogger, Vlogger, Youtuber, Instagrammer,TourGuide

De ce merita sa participi la Webstock

La Antipa am avut intalnire cu Hatzegopteryx

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow on Feedly