November 29th, 2020

Ce ai lua cu tine intr-o valiza daca te-ai muta din tara?

Asta da intrebare incuietoare……cel putin pentru mine.

Ce as lua cu mine intr-o singura valiza daca m-as muta in alta tara ? Cand imi aduc aminte cate valize am carat dupa mine cand am plecat cu bursa Erasmus in Italia in timpul facultatii, imi vine sa-mi pun mainile in cap. Dar am stat acolo 5 luni.

Intre timp, datorita pelerinajului pe Camino am invatat sensul expresiei « strictul necesar ». Asta dupa ce am carat ca nebuna in spate vreo 5 kg in plus. Totalmente aiurea. Dar le-am simtit si asa m-am cam invatat minte cu caratul lucrurilor absolut inutile.

valiza_portocalie

Asa ca, revenind la subiectul cu mutatul intr-o alta tara, cred ca valiza mea ar trebui sa contina urmatoarele :

  • Niste haine all season daca se poate si care se spala si se usuca repede, nu se sifoneaza si nu necesita calcare + chiloti, ciorapi, sosete, pijama, o curea
  • Apa
  • O trusa mica cu cele necesare (periuta + pasta de dinti, o crema de corp si una de fata, un parfumel mititel, deodorant, elastic de par, un ruj si cea mai mica trusa de farduri pe care o am, sapun si cam atat)
  • Bani sau un card plin cu o suma decenta
  • Mancare
  • Un briceag cu multe functii caci e bun la supravietuire, la mancare si la mai multe in general
  • Franghie ca nu se stie niciodata (nu va ganditi ca ma spanzur 🙂 )
  • Un obiect din jad sau ametist sub forma de podoaba daca se poate
  • O iconita
  • O carte
  • Telefonul mobil (cu poze in el) si neaparat ceasul + incarcatorul telefonului
  • Pungi de plastic (astea nu stiu exact la ce-mi trebuie, dar mereu iau cate una cu mine si se dovedeste a fi utila)

Deci pe scurt, valiza aia ar trebui sa fie de fapt un troler mare. Alea patrate acoperite cu vinilin cum erau pe vremea lui Ceasca nu m-ar satisface. 🙂 Si nici alea patratoase si grele, de lemn sau alte alte materiale grele. Deci musai o valiza usoara dar dintr-un material rezistent.

Una peste alta, a fost un bun exericitiu ca sa vad ce conteaza cu adevarat pentru mine, de ce am cu adevarat nevoie, ce lucruri sunt indispensabile si care sunt doar niste mofturi.

Nu am scris aceasta postare asa ca sa ma aflu in treaba ci a fost un pretext sa va anunt ca in perioada 21 – 27 martie are loc a 9-a editie a Festivalului Internationalfestib de Documentar si Drepturile Omului, One World Romania.

one-world-romania

« O noua editie care va va aduce in atentie 60 de filme documentare – proaspete, pline de emotie, presarate pe alocuri cu cinism si cruzime, dar si cu doze mari de empatie si umor. 60 de filme au fost selectate cu grija din cele 1111 documentare inscrise la sfarsitul anului 2015 – de aproape 4 ori mai multe inscrieri fata de oricare dintre editiile anterioare. Privim aceste 60 de documentare ca pe un flacon de capsule cinematografice in care spectatorii vor gasi tratament impotriva unor afecțiuni colective ale societatii moderne. Sunt pastilele care iti ajuta constiinta sa iasa din amorteala. Filmele One World Romania va vor arata simptomele traumatismelor suferite de lumea in care traim, prin povesti impresionante de pretutindeni. Iar dupa fiecare proiecție, vom vorbi despre aceste simptome, dar si despre cum putem lupta impotriva prejudecatilor, despre cum putem creste vizibilitatea asupra incalcarilor unor drepturi fundamentale ale omului, cel mai adesea trecute cu vederea. Capsulele One World Romania se eliberează fara reteta. Consumul in cantitati mari provoaca un singur efect advers, intalnit la 95% din cazuri – viata poate parea mult mai frumoasa in urma terapiei prin film. »

 

Sursa imagine : www.somethingborrowed.ro

 

madalina

Blogger, Vlogger, Youtuber, Instagrammer,TourGuide

De ce imi plac din ce in ce mai mult suvenirurile

Dragi femei va provoc la unitate

2 Comments

  1. 15/03/2016

    Eu am scris despre 5 chestii pe care sa le ai ca sa suoravietuiesti.
    tin minte cand niste prieteni s-au mutat definitiv in canada, ce crezi ca a fost primul lucru pe care l-au bagat in valiza?
    hdd-ul de la computer, aveau 386 pe vremea aia. 🙂

    Reply
    • madalina
      17/03/2016

      Una e supravietuirea si alta e mutatul in alta tara. Se presupune ca nu te muti in padure ci in mijlocul oamenilor si al civilizatiei, macar cat de cat. Supravietuirea presupune ceva pe perioada determinata iar mutarea o perioada mai lunga. Dar…na …fiecare cu piticii lui. 🙂 Oricum din lista mea nu lipseste cutitul.

      Reply

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow on Feedly