La sfarsit de octombrie am participat la un eveniment dedicat marketingului cultural. Sincer, nu prea stiam eu cu ce se mananca acest concept asa ca m-am dus sa aflu mai multe.
M-am simtit in elementul meu pentru ca subiectul principal era cultura. Si am aflat o multime de informatii interesante despre cele mai importante manifestari culturale de la noi din tara, despre oameni din spatele lor si despre eforturile care sunt facute an de an pentru sustinerea culturii. Plus alte detalii de culise care presimt ca imi vor fi foarte utile pe viitor.
Dincolo de cifre, vanzari, PR, responsabilitate sociala, nevoia de a creste vizibilitatea unui anumit brand stau valorile. Adica mai pe romaneste, daca valorile brandului se pupa cu cele ale evenimentului sau manifestarii culturale, atunci se produce un mariaj fericit din care toata lumea are de castigat. Brandul sustine evenimentul sau festivalul, organizatorii sunt fericiti iar publicul castiga valoare adaugata si cultura sa dezvolta. Cam asta inseamna marketing cultural.
S-a vorbit despre o istorie a culturii in Romania, despre ce insemna cultura inainte de ’90, imediat dupa ’90 si cum e acum. Au existat si momente de lipsa dar acum, din fericire suntem pe un trend ascendent, care se poate observa cu ochiul liber. Sigur ca mai sunt multe lucruri de pus la punct (bunaoara implicarea autoritatilor locale si nationale, care e minunata dar cam lipseste) insa, din fericire din ce in ce mai multi oameni au inteles ca cultura nu e un moft in dezvoltarea unui popor si o sprijina.
V-ati gandit vreodata cum ar putea cultura sa contribuie la sporirea veniturilor unor comunitati ? Sau cum poate fi Delta Dunarii « mobilata » cu evenimente ? Sau va imaginati cum am putut noi romanii sa-i ajutam pe japonezi sa reduca cu 1% rata sinuciderilor, cu ajutorul culturii ? Iar drept rasplata, japonezii sunt niste sustinatori financiari importanti ai Festivalului de Teatru de la Sibiu.
Una peste alta, am plecat de la evenimentul asta cu niste insight-uri si cu niste sfaturi de la organizatorii de manifestari culturale importante de la noi, nume grele cum ar fi : Constantin Chiriac, Gilda Lazar, Chris Simon. Presimt ca voi folosi si eu cat de curand sfaturile lor, caci mi-au prins bine.
Nu spune nicioadata nu unui nou proiect.
Nu spune niciodata da, fara sa fi sigur ca acel proiect se poate face.
Reputatie, continuitate, credibilitate.
Dar pe langa lucruri minunate care s-au realizat si care vor continua, exista si lucruri mai putin placute. Romania nu prea are manageri culturali. Marile manifestari culturale se fac cu bani de la guvernele altor tari, ca de la ai nostrii……Cred ca autoritatile romane traiesc uneori dupa principul De la noi mai putin, de la Dumnezeu mai mult. Da’ ce sa vezi ? Dumnezeu iti da, dar in traista nu-ti baga.
Totusi, domnul Chiriac a subliniat faptul ca publicul din Romania e « mai pregatit si mai rafinat ».
Fiecare urbe ar fi bine sa-i faca propriul brand, iar la capitolul asta, Bucurestiul sta cam prost. La faza asta, recunosc ca orgoliul meu de bucuresteanca a facut ca toate cele, dar trebuie sa recunosc ca are dreptate. Din pacate, Bucurestiul se identifica in mare parte Muzeul Satului si cu Muzeul Taranului Roman. II trebuie o identitate. Iar asta nu se construieste de pe o zi pe alta.
Eu pentru asta as propune o campanie nationala in care cetatenii patriei sa fie intrebati cum vad ei Bucurestiul. As fi tare curioasa ce-ar iesi. 🙂
Am observat ca brandurile isi fac promovare prin intermediu artei, se impun mult mai bine pe piata. As fi avut si cateva exemple dar acum nu-mi vin. O reclama serioasa, credibila, imbinata si cu putin umor, e o reclama perfecta si numai buna pentru dezvoltarea popularitatii unui brand.
Asa e.