April 16th, 2024

Da-le o sansa la viata redirectionand 2% din impozitul pe venit

Mortalitatea infantila, este in continuare, un subiect la care Romania inregistreaza inca un record sumbru. Adica inca ne mor copii in maternitati ! Ca s-o spunem pe sleau. Inca suntem, din pacate, pe locul intai la mortalitate infantila in Uniunea Europeana cu o rata de 8,5 la 1.000 de nou nascuti vii, fata de media europeana de 3,9 la mie.

Si este chiar dramatic pentru ca inca ne omoram cu buna stiinta viitorul nostru ca natie. Iar politicienii nostri « dragi si scumpi » se fac ca nu stiu.

Si nu am sa vorbesc aici despre cine e vinovat, despre ce face statul roman in privinta asta sau mai degraba ce nu face, ca asta stim cu totii. Si ma apuca pandaliile cand ma gandesc.

Pana sa asteptam sa ia statul masuri, vreau sa va spun ca putem face si noi ceva la nivel de cetateni. Si este un gest simplu dar care poate face o mare diferenta. Este vorba de redirectionare a 2% din impozitul pe venit (corespunzator anului fiscal 2014) pentru cei care au venituri din salarii.

Maternitati-Salvati-CopiiiInca de cand am auzit de posibilitatea de a directiona 2% din impozitul pe venit, mi-am spus ca merita sa hotarasc eu unde merge o parte din munca mea si a impozitelor  pe care le platesc in calitate de cetatean activ. Si am zis ca nu-i las la stat nici moarta, asa ca de cativa ani incoace i-am dat unde am crezut de cuviinta. In principal unor organizatii care salveaza vieti.

Anul asta, am simtit sa-i directionez catre ceva care are legatura cu copiii.

Salvati Copiii este o alta minunata organizatie care salveaza vieti. Vietile copiilor!

Cu ocazia Galei aniversare care marca cei 25 de ani de activitate in Romania am aflat ca in perioada 2010 – 2014 Salvați Copiii a dotat 54 de maternitati din 33 de judete cu aparatura medicala performanta in valoare de 4.800.000 lei. Mi-as dori sa-si continue misiunea, iar pentru asta si noi ii putem sustine.

Am plans uitandu-ma la aceasta Gala si nu mi-a venit sa cred ce au reusit sa faca, ce povesti incredibile am vazut, cata munca si daruire se afla in spatele acestor cifre. Stiam ca Salvati Copiii Romania este o organizatie cat se poate de serioasa insa habar nu aveam ca in cei 25 de ani au resit sa salveze atatia copii si sa schimbe in bine atatea vieti.

Salvati Copiii – statul roman – 1 – 0. N-ar trebui sa fie asa ! Cred ca parintii ai caror copii au fost ajutati de acest minunat ONG multumesc cerului ca el exista.

Cred ca este singurul care lupta impotriva mortalitatii infantile din tara asta pentru ca statul roman….doarme.

Si daca tot doarme sau face altceva cu banii din impozite, nu-i mai bine sa directionam cei 2% unei structuri care chiar isi face treaba ? Care gestioneaza banii cum trebuie si intr-un mod transparent ?

Eu una m-am saturat sa fim pe locul 1 la lucruri atat de grave stiind ca putem face si noi ceva.

Zic ca v-am dat destule motive pentru care sa va ganditi bine cui redirectionati cei 2% din impozitul pe venit.

Mai are rost sa spun ca cei 2% sustin viata si sunt cea mai bune « investitie » in viitorul Romaniei ?

Daca nu ati facut asta pana acum, grabiti-va caci mai aveti timp pana pe 25 mai, iar daca nu stiti ce sa faceti, gasiti aici pasii de urmat.

Nu mai stati pe ganduri si nu lasati statul sa hotarasca in locul vostru !

 

madalina

Blogger, Vlogger, Youtuber, Instagrammer,TourGuide

Detoxifiere 2015 – Saptamana 2

Maine voi fi telefonista de serviciu la call center. Daca ma suni, pot castiga 50 de euro

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow on Feedly